Stiri
Evenimente
Cine suntem
SC Fusbal Company SRL este importatorul şi distribuitorul unic în România al meselor de fotbal Bonzini. Gama de produse pe care le comercializăm cuprinde articole destinate atât utilizării în locurile publice, baruri, cluburi, cafenele, centre de recreere, hoteluri, pensiuni turistice cât şi utilizării personale sau publicitare.
Cum am început
Totul a început la mijlocul anilor 90, când am descoperit satisfacţia golului marcat cu ajutorul unui jucător fixat pe o tijă. Apoi a urmat satisfacţia pasei şi a driblingului. Încet, încet am descoperit noi dimensiuni ale foosball-ului prin participarea la diferite competiţii internaţionale. Nevoia de a întâlni acest fenomen şi acasă, în România, ne-a obligat să începem promovarea lui.
Noi, FUSBAL COMPANY suntem convinşi că, aşa cum se întâmpla in Statele Unite sau in tarile din vestul Europei, foosball-ul va fi apreciat şi în România la adevărata lui valoare.
Obiectivul nostru
Obiectivul nostru este promovarea şi dezvoltarea naţională a fotbalului de masa prin comercializarea gamei de produse fabricate de unul dintre liderii mondiali în domeniu, cât şi prin suportul total (asistenţă, selecţie, training, documentaţii, spaţii publicitare), pe care îl putem oferi tuturor celor care au descoperit deja sau sunt pe cale de a descoperi magia acestui sport.
Cui ne adresăm?
Barurilor şi cluburilor - pentru că, la fel ca oricare altă modalitate de a petrece timpul liber, fotbalul de masa a crescut acolo unde îţi poţi întâlni prietenii, vecinii, colegii, dar şi "duşmanii de moarte", cei care te înving mereu, stăpânind aproape perfect jocul de foosball! Barurile şi cluburile sunt locurile unde suporterii echipelor de fotbal se întâlnesc pentru a comenta şi de ce nu pentru a continua meciul echipelor favorite.
Organizaţiilor - pentru că fotbalul de masa poate fi jucat nu numai în timpul liber. Fusbalul poate fi jucat şi în şcoli sau universităţi, în cadrul organizaţiilor de tineret, în casele de orfani, în închisori, în centre de reabilitare, în spitale (pentru recuperarea după fractura antebraţului şi pentru recâştigarea coordonării mână-ochi), în hoteluri şi pensiuni turistice.
Companiilor - pentru că partenerii şi sponsorii evenimentelor sportive sunt dornici de a-şi expune imaginea firmei pe acest stadion în miniatură, mesele de fotbal putand fi personalizate în culorile şi cu logo-ul lor. Fusbal Company va colabora cu departamentele de marketing ale companiilor interesate, atât în personalizarea produselor noastre cât şi pentru oricare altă campanie de publicitate care implică mese de fotbal. Dintre companiile care au apelat la această metodă de promovare a imaginii lor amintim: Coca Cola, McDonald's, Budweiser, 7up, Guiness, Adidas, Nike.
Cluburilor sportive - pentru că fotbalul de masa este un sport ca oricare altul, pe toate continentele existând competitii profesioniste care se desfăşoara pe mesele de fotbal Bonzini. Deşi pare incredibil, în lume există din ce in ce mai mulţi jucători legitimaţi, se înmulţesc competiţiile şi mai ales, creşte valoarea premiilor puse la bătaie.
Jucătorului de foosball - pentru că fotbalul de masa este un joc al tuturor generaţiilor, un joc care poate satisface nevoia de distracţie a unei întregi familii şi poate fi o alternativă la invazia echipamentelor multimedia care au restrâns aria modalităţilor de petrecere a timpului liber acasă.